Don't Miss

Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep

By on 11 august 2014, 09:52

(Ne-am amintit de el după 120 de ani, abia atunci când doi puști ai zilelor noastre l-au jefuit de cele două recorduri pe care le deținea. Imediat apoi l-am uitat din nou!)

Recordurile sunt parte din mania fotbalului modern. Și asta pentru că timpul scurs de la atestarea cu acte în regulă a acestui sport a fost suficient încât să toarne în beton sute de performanțe pe care generații succesive s-au zbătut din greu să le doboare. Iar cele care au urmat le-au continuat tradiția. În fotbal sunt recorduri de goluri, de titluri, de cupe sau de trofee individuale, de vârstă sau înălțime, de viteză, de numărul de meciuri fără gol primit, de audiență pe stadioane și, mai nou, la televizor. Punem recordurile unul după celălalt și stabilim borne chiar și pentru pasele decisive. Ba chiar am inventat un soft (curios termen) care să numere toate pasele, inclusiv pe cele greșite. Evaluăm intervalul dintre două goluri în fracțiuni de secundă iar, poate cel mai inedit record al fotbalului este cel mai ridicat număr de decibeli prin care se măsoară “activitatea” peluzei!

James Frederick McLeod Prinsep a trăit însă alte vremuri. S-a născut în India din tată englez, în anul în care, peste Atlantic, Abraham Lincoln tocmai ce era ales președinte al Statelor Unite. A studiat la Charterhouse School fără să știe că internatul cu pricina fusese înființat pe la 1600 de un oarecare Thomas Sutton într-o fostă mânăstire a călugărilor cartezieni. Tânărul James era mult mai preocupat de un joc nou, captivant. Îi spunea foot ball!

Cele două performanțe după care este amintit se leagă chiar de începutul carierei sale. Pe 28 martie 1879, Prinsep, la 17 ani și 245 de zile, a devenit cel mai tânăr finalist din Cupa Angliei (Clapham, echipa sa, a pierdut cu 1-0 în fața celor de la Old Etonians). Pe 5 aprilie 1879, la doar o săptămână distanță, Prinsep a devenit și cel mai tânăr debutant în naționala Angliei. A fost prima și singura sa convocare la lot.

După care s-a pierdut în valurile vieții. A ajuns maior în Regimentul Essex, a luat parte efectiv la războiul colonial purtat în Sudan și s-a distins prin fapte de curaj în loc de sălbăticie și prin gesturi de omenie în loc de cruzime. Probabil că fair play-ul dobândit pe teren nu l-a părăsit nici atunci când, bărbat în puterea vârstei, s-a aruncat în două rânduri în apele Nilului și a salvat doi oameni de la o moarte sigură.

Culmea e că, atunci când i-a sosit vremea, a murit după o banală partidă de golf și nu din cauza gloanțelor inamice, așa cum unele surse mai generoase cu trecutul romantic au așternut în dreptul numelui său ca reper final al drumului prin viață. Prinsep a răcit pe dealurile scoțiene, acolo unde învârtea crosa cu aceeași dibăcie cu care își păcălea adversarii direcți pe terenul de fotbal, apoi a decis să nu o trateze iar pneumonia care a urmat i-a fost fatală. Avea doar 34 de ani iar peste destinul său s-a așternut praful uitării.

Timp de vreo sută și douăzeci de ani nu am mai auzit nimic despre englez și asta, culmea, tocmai din cauza celor două recorduri ale sale, stabilite la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Nimeni n-a reușit să i le sufle pentru multă vreme însă atunci când a venit valul înnoirii, Prinsep probabil că a zâmbit de acolo de unde admiră și se minunează în același timp de fotbalul zilelor noastre. La fel de repede cum le-a obținut, așa le-a și pierdut!

Pe 12 februarie 2003, un oarecare Wayne Rooney, la 17 ani și 111 zile, a devenit cel mai tânăr englez la națională. Statisticienii fotbalului au început să dezgroape arhivele și s-au trezit față în față cu un personaj complet străin. Pe 22 mai 2004, Curtis Weston, la 17 ani și 119 zile, a devenit cel mai tânăr finalist al Cupei Angliei. Și el, ca și Prinsep, a pierdut trofeul. Millwall a încasat un sec 3-0 de la Manchester United.

Privim înapoi și deja vedem deceniul așternut și peste performanțele flăcăilor care încă mai dau cu piciorul în minge. Atât de repede trece timpul!

Cât despre Prinsep, ei bine, pe el putem să-l uităm liniștiți. Nu mai are niciun record pe care viitorul să i-l poată fura. Nu mai are niciun as în mânecă. Poate doar spiritul îndârjit și curajul senin în fața greutăților vieții le-ar mai putea servi generațiilor actuale drept model însă cine să se mai încurce de principii atunci când contractul de fotbalist are atâtea zerouri în coadă încă înainte de vârsta majoratului!?!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza