Don't Miss

Anglia – mondialele între bani și patriotism

By on 2 iulie 2014, 15:08

Englezii sunt captivii propriului succes. Au inventat fotbalul. Bun, bravo lor. L-au dezvoltat, mai nou, sub forma unui spectacol în loc de sport. Un fel de wrestling în care vedetele au rolurile deja stabilite și partiturile deja învățate. Mai e doar o chestiune de timp până când interesul comercial și nu clasamentul va decide cine retrogradează și cine promovează.

Englezii sunt captivii propriului succes. Care succes din Premier League a generat un uriaș eșec la nivelul naționalei. Una care primește investitura sentimentală din partea întregii națiuni și care, invariabil, se întoarce cu coada între picioare de la fiecare turneu la care ia parte.

Iată câteva considerații pe această temă din partea unuia de-al lor, Alan Robins, autor la backpagefootball.com:

Ceea ce s-a întâmplat în Brazilia poate fi (încă o dată) înșelător. Meciurile au părut strânse. O bară colo, o lipsă de concentrare minoră dincolo, cam așa s-a scris soarta turneului. Dar dacă problemele noastre nu sunt, de fapt, pe teren?!? Și dacă acestea au crescut la umbra ignoranței iar acum sunt dincolo de puterea oricui de a le mai îndrepta?!?

Vă așteptați cumva ca niște jucători înstrăinați de realitate, plătiți cu salarii exorbitante la echipele de club, cu agenți plătiți la procent să înțeleagă spiritul de luptă, spre exemplu, ca omologii lor din Uruguay?!?

Vă așteptați măcar să fie în stare să cânte imnul cu pasiune înainte de meci?!? Celebra rezervă englezească și rușinea față de un patriotism care la noi a fost deturnat de politica extremei dreapta de atâta amar de vreme i-a impiedicat înainte măcar să încerce!

Ne-ar fi plăcut să arătăm ca brazilienii la imn dar ne-a fost teamă că o să arătăm penibil dacă o să încercăm!

Iar lipsa identității naționale (pentru că asta pare să fie cu adevărat problema) s-a văzut atât de bine pe teren. În plus, lipsa simțului realității ne împovărează cu iluzii din cauza cărora suferim acum: ne proslăvim vedetele și le ridicăm la statut de superstaruri mondiale pe când ele sunt doar niște exemple de fotbaliști buni, rareori foarte buni. Trebuie să acceptăm că 1966 a fost odată, că suntem o națiune mediocră în fotbalul actual. Puterea de a înțelege asta ne-ar putea face să creștem pe când actuala orbire ne condană să trăim umilințe repetate. (England – The cult of personality, saviours, scapegoats and Sally Bowles)

 

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza