Don't Miss

Amintiri cu un englez împotriva brazilienilor

By on 2 februarie 2013, 20:33


Graeme Le Saux este unul dintre puținii fundași stânga decenți pe care i-a avut Anglia la acea vreme, atât la echipele de club cât și la națională. Acum are 44 de ani dar își amintește cu plăcere de 1995. Atunci a marcat singurul său gol la națională, singurul din cele 36 de selecții.

Și ce gol a fost! Șut cu boltă din afara careului peste portar, direct în plasă. Englezii au pierdut în cele din urmă cu 3-1.

Le Saux avea 27 de ani, abia își cunoscuse viitoarea soție pe care a invitat-o să-l asiste din tribune. Chiar dacă vorbim despre un amical din Cupa Umbro, meciul s-a jucat pe bune, iar Le Saux a faultat și a fost faultat după intervenții cum rar mai vedem acum pe terenurile de fotbal.

Dacă i-a mai trecut prin cap să încerce un șut ca cel din meciul cu Brazilia? Păi cum să nu, în curtea din spatele casei cu puștiul său, acum în vârstă de 11 ani!

Povestea lui Le Saux este doar unul dintre momentele prin care Federația de Fotbal din Anglia își marchează cei 150 de ani de existență. Urmează și revanșa cu Brazilia într-un amical programat săptămâna viitoare, la care Le Saux va asista din tribune. De data aceasta, cele două echipe nu mai îmbracă niște echipamente de bufoni, așa cum a remarcat și fostul campion din Premier League (Blackburn, 1995)!


Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. gery76

    4 februarie 2013, 01:24 at 01:24

    -Desi a fost un fundas stanga bun, cu reale calitati[oricum destul de departe de Ray Wilson-campion mondial in ’66,de Kenny Sansom titularul postului vreo 7-8 ani in anii ’80] ,el la nationala Angliei, a asigurat mai mult tranzitia intre Stuart Pearce si Ashley Cole[ ceilalti 2 mari fundasi stanga],totusi prinzand mondialul din ’98,ceea ce este o performanta,insa mondial marcat de faza in care Dan Petrescu i-a provocat o amintire neagra,marcand in minutul 90,chiar din fata lui golul victoriei de neuitat a Romaniei in fata Angliei,mai ales ca erau si colegi de echipa la club.

Comenteaza