Don't Miss

Ajax-Steaua 2-0

By on 14 februarie 2013, 23:39


Foto: uefa.com

Foto: uefa.com

N-a fost rău dar nici bine pentru Steaua pe Amsterdam Arena. Lipsa jocurilor oficiale a adăugat un plus de stângăcie în jocul românilor care nu au îndrăznit să speculeze nesiguranța lui Vermeer sau slăbiciunile axului central Sigthorsson-Schone-Moisander.

Lipsa de îndrăzneală s-a reflectat în posesie. Steaua a încheiat meciul cu doar 38% din timpul de joc la balon.

De partea cealaltă, Ajax nu a impresionat decât prin precizie: 6 șuturi spre poartă (față de 9 expediate de roș-albaștri) toate pe spațiul buturilor.

Golurile lăncierilor, marcate de Alderweireld și van Rhijn, doi fundaşi, au venit şi pentru că Steaua stă prost la dublarea la marcaj şi are în poartă un goalkeeper cel mult mediocru.

Pentru că a avut posesia în proporţie covârşitoare, Ajax şi-a permis să ţină foarte sus linia defensivă, astfel că Moisander a fost şi pasatorul numărul unu din tabăra gazdelor (101 pase, 88% corecte), urmat de Eriksen (83, 86%). Bourceanu a strâns cele mai multe pase pentru Steaua, 64, cu un procent de 81% de reuşită.

Singurul raport de cifre câştigat de stelişti a fost cel al faulturilor, acolo unde au fost de două ori mai activi faţă de adversari (14 la 7). Asta s-a văzut şi în numărul de cartonaşe încasate, patru galbene şi un roşu, faţă de un singur galben în dreptul lui Ajax.

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza