Don't Miss

Adio, cu zâmbetul pe buze

By on 21 ianuarie 2013, 18:25


Nigel Adkins a preluat pe Southampton în moarte clinică. Trupa de pe St Mary se bătea să evite retrogradarea în divizia a patra. I-a promovat de două ori consecutiv şi a ajuns în Premier League.

A început slab, dar, era oarecum de aşteptat. A recuperat din mers şi a reuşit să urce dincolo de zona morţii. A fost dat afara  doar ca să fie înlocuit cu un fost internaţional argentinian fără cine ştie ce experienţă în antrenorat şi doar cu un mandat doar relativ satisfăcător la Espanyol.

Nigel Adkins, că despre el este vorba, şi-a făcut bagajele şi a plecat. Nu i-a uitat însă pe jucători. Pe Llalana, spre exemplu, l-a transformat dintr-un puşti oarecare de liga a treia în vedeta echipei care joacă în Premier League.

„Zâmbiţi. Aveţi încredere că faceţi ceea ce trebuie. Munciţi să vă dezvoltaţi profesional!” Este mesajul lăsat în urmă de Adkins cu un marker pe tabla din cantonament.

Inevitabil, pagina cu smile-ul va fi dată la o parte. Dedesubt, restul colilor albe îl aşteaptă pe Mauricio Pochettino.

Foto: offthepost.info

Foto: offthepost.info

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza