Don't Miss

AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!

By on 28 august 2014, 15:06

Un fiu de măcelar are speranțe la mai bine? Herbert Kilpin cu siguranță că avea! Altfel n-ar fi lăsat afacerea tăticului pentru un viitor incert, tocmai în Italia. A dat tranșatul vitelor pe atelierele textile ale torinezului Bosio cu o ușurință pe care engezul etern explorator o moștenește din generație în generație.

Are un croitor gânduri de mărire? Visează el, așa, ca Achile în Troia, că faptele sale îi vor aduce statutul de nemuritor? Probabil că nu! Probabil că, atunci când a pus piatra de temelie a lui AC Milan, domnul Kilpin nu voia decât un locșor în care să uite de tot. Paradoxal, probabil nu-i trecea prin cap că cineva, peste mai bine de un secol, îl va evoca prin amintiri, îi va căuta mormântul uitat și îi va ridica monumet în celebrul Famedio din Cimitero Monumentale di Milano.

Nu, visul și nemurirea au venit pe parcurs. Ceea ce a inventat Kilpin s-a metamorfozat într-un nume uriaș în sportul care și-a căpătat din mers și oarecum surprinzător notorietatea deloc scontată pe vremea tramvaielor cu cai.

În primii 87 de ani, adică până în 1986, atunci când un oarecare Silvio a dat ușa de perete și a spus, aici vreau să construiesc ceva ce nimeni n-a mai reușit vreodată în istoria fotbalului, AC Milan câștigase deja 10 titluri în Italia și două Cupe ale Campionilor Europeni.

Ambiția domnișorului a fost salutată însă, hai să fim rezonabili! Ce-ar fi putut face don Silvio mai mult decât s-a fost deja înfăptuit?!? Cam așa gândeau până și fanii ăia nebuni de aleargă între două trenuri doar pentru privilegiul încă unui răcnet prin vreo tribună. Noi vogliamo questa vittoria! Dar cât de mare poate să fie în așa fel încât să mai facă diferența?!?

Pe scurt, în mai puțin de trei decenii, Milanul lui Silvio Berlusconi a luat alte opt titluri în Italia și alte cinci, CINCI, Cupe ale Campionilor, rebotezate, între timp, Champions League-uri. AC Milan-ul lui Berlusconi a fost piatra rară a fotbalului mondial. Cine voia să vadă glezne fine sau tehnicieni cu fler trebuia doar să arunce o privire în curtea milaneză. Rijkaard-Gullit-van Basten. Maldini. Baresi. Capello. Sacchi. Ancelotti. Și statistica vorbește pentru AC Milan, clubul cu cele mai multe trofee mari (29) din istoria fotbalistică a Europei și la egalitate în lume doar cu Boca Juniors.

În unitatea de măsură a timpului, ultimele 2-3 sezoane fac mai puțin de o secundă cu ochii închiși. Însă metamorfoza n-a fost nicicând mai mare decât cea pe care prezentul o propune, trist, fanilor milanezi.

Banca tehnică, cea pe care s-a așezat Kilpin în primii opt ani de existență a grupării îi aparține acum lui Inzagi, sigur, un fost jucător mare, dar deloc vreun mare antrenor (încă). I-a aparținut lui Seedorf. Lui Tassotti. Cercul de la centrul terenului asistă perplex cum Pazzini sau Di Molfetta sau Poli dau lovitura de start în locul unui Ibracadabra care scula din morți tribuna imediat ce-și lua nasul la purtare din buza tuneului care duce către vestiare.

Era lui Silvio, antreprenorul isteț și ambițios (ulterior premier fustangiu de mare succes) a apus. Însuși Berlusconi n-are probleme să recunoască evidența.

Băieți…fotbalul s-a schimbat atât de mult! Nu putem să concurăm cu șeicii dar nimic nu trebuie să devină imposibil în mintea voastră! (Silvio Berlusconi, în fața lotului, conform Gazzetta dello Sport)

Și cam așa și este. Acum fotbalul se joacă pe cu totul alt combustibil. Șeicii pun la bătaie până și ultima cămilă, până și ultimul strop de petrol pe care îl pot cerne din nisipurile patriei și cumpără la capul gol deopotrivă cluburi mari din vest cât și fotbaliști mari de prin lumea largă. Cam toate vedetele lui AC Milan din ultima generație de excepție a clubului au împărtășit această soartă. Însăși reduta rosso-nerra asistă la desfășurarea modernă de steaguri pe care prinții cu turban o execută asemenea unui exercițiu militar din vechime, atunci când asediatorii scoteau la paradă trupele ca să bage frica în cei ascunși printre creneluri: Silvio a primit solul cu răvaș dar încă nu s-a hotărât dacă e în stare sau nu să vândă Milanul!

Cam așa arată zig-zagul prin istorie  al unui club de fotbal de talia milanezilor și a unui pumn de destine care s-au întâmplat să-i fie în preajmă. La braț cu fanii simpli au sperat și au visat. Au inventat și au inovat. Au schimbat ierarhii, au propus recorduri și au retras numere de pe tricou. În vâltoarea timpului care trece au uitat că tocmai acesta din urmă aduce cu sine schimbarea cea adevărată (fie ea plăcută sau dureroasă).

Pentru un club uriaș, somnul ultimelor două sezoane, ba poate și al celor care urmează, este dificil de îndurat fără pastilele potrivite.

Pentru un club uriaș care nu vrea încă să moară se-aud deja strigătele olacilor pierduți prin via Filippo Turati…”Să știe toată lumea! Să se ducă vorba! Roș-negri cu tradiție, cu istorie și poftă ca viitorul să nu se termine azi, caută patron visător și dispus să-și facă aici casa și masa, să-și cheltuie aici banii, aici să-și mănânce nervii, să se trezească aici bătrân și puțin țicnit dar mândru că lumea nu-l va uita niciodată pentru faptele sale. Achile…Silvio Berlusconi al doilea…arată-te!”

Comenteaza cu Facebook!