Foto: ceskenoviny.cz
Lance Armstrong este ultimul mare sportiv care a fost scos cu hăitaşii din ascunzişuri şi obligat să privească direct în lumina lămpii de interogatoriu. Da, m-am dopat, a recunoscut texanul, de nenumărate ori câştigător în Turul Franţei. Sportul şi drogurile fac casă bună iar ciclistul american reprezintă doar un vârf de iceberg uriaş.
Fotbalul a rămas deocamdată o redută încă necucerită. Fie este curat, aşa cum declara selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, fie cei care îi controlează la sânge pe fotbalişti încă nu au ajuns la vena putredă, plină de globule suspecte. Varianta a doua pare mult mai posibilă pentru că aşa se spunea şi despre ciclism atâta timp cât departamentele medicale ale echipelor de top se aflau cu un pas înainte în tehnica de diluare a substanţelor cu care îşi îndopau sportivii.
Seria de faţă parcurge ultima jumătate de secol a fotbalului şi principalele repere suspecte, despre care specialiştii spun că au potenţial „ajutător” în esenţa succesului.
RFG a câştigat mondialele din 1954. A fost momentul descătuşării, prima mândrie permisă pentru nemţi după un deceniu în care au plătit păcatele războiului. Cu atât mai mare a fost surpriza cu cât victoria a venit după o finală cu Ungaria, cea mai tare echipă a deceniului, în care nemţii s-au impus cu 3-2 şi apoi i-au dat şi un nume: Miracolul de la Berna.
Istoricul Erik Eggers, unul dintre specialiştii Universităţii Humboldt din Berlin, spune că victoria nemţilor din 1954 are şi alte cauze în afara formei sportive. În speţă este vorba despre pervitin, o metamfetamina disponibilă la acea oră, cu care ar fi fost injectaţi o parte dintre fotbaliştii naţionalei germane. La acea vreme medicul echipei a declarat că în siringi se aflau doze de vitamina C.
Bineînţeles, nu a existat niciun test antidoping. În schimb au existat semne. Câţiva dintre cei injectaţi cu aşa zisa vitamină C au suferit ulterior de icter, o coloraţie galbenă a pielii, a sclerei şi a altor ţesuturi, datorită excesului de bilirubină circulantă. Bilirubină care poate deriva din enzimele ereditare (cazul sindromului Gilbert) sau poate fi indusă prin ingerarea de substanţe de genul amfetaminic, cele pe care ficatul le procesează mai lent.
Greu de crezul că trei sau patru jucători de naţională să fi suferit brusc de o boală moştenită genetic de care să nu fi aflat până în acel moment!
